Am participat acum câteva zile la o conferinţă susţinută de Fundaţia Konrad Adenauer la facultate, conferinţă ce avea drep scop analiza unui studiu realizat cu privire la implicarea tinerilor în politică. Ce-i drept, am ajuns din întâmplare la respectiva conferinţă, m-am plictisit în anumite momente dar această conferinţă m-a făcut să reiau o veche întrebare pe care mi-o pun, din când în când, în cadrul dialogului cu mine însumi ... ,,Eu chiar vreau să mă implic în politică?".
Am avut o experienţă care, deşi m-a ajutat să îmi dau seama cum se desfăşoară munca în cadrul unui partid politic, m-a dezamăgit pe plan personal şi, de ce nu, profesional. În clasa a XII-a (după ce în clasa a XI-a m-am hotărât că vreau sa urmez Facultatea de Ştiinţe Politice) am zis că nu strică să văd cum merg lucrurile într-un partid politic atunci când este vorba despre efectuarea unei campanii electorale. Astfel, la insistenţele unui om politic destul de cunoascut în municipiul de unde provin, m-am înscris într-un partid al cărui nume nu are rost să-l menţionez deoarece situaţia cred că este similară şi în cazul altor partide politice.
Nu am urmărit funcţii sau privilegii şi mi-a plăcut enorm munca (voluntară) pe care am desfăşurat-o acolo. Am stat nopţi întregi alături de oameni care mi-au arătat cum trebuie organizate lucrurile pentru ca totul să meargă bine. Cred că mi-au trecut prin mână toate dosarele candidaţilor respectivului partid la alegerile locale din Mehedinţi din 2008, am făcut muncă de coordonare a reprezentanţilor partidului, am fost la întâlniri, concerte ... şi tot tacâmul de lucruri ce au loc în cadrul unei campanii electorale. Cu toate acestea, nu am putut să trec cu vederea şi părţile mai puţin vesele şi frumoase. Repet, nu-mi doream distincţii sau funcţii nemeritate dar atunci când vezi că cineva se consideră superior doar pentru că este preşedintele unei organizaţii sau pentru că este fiul/fiica primarului, senatorului sau deputatului X (deşi el este bou' bălţii) nu-ţi pică tocmai bine. Nu-ţi pică tocmai bine nici momentul în care, cu creierul tău de copil, îţi dai seama că tu nu o să poţi ajunge în partea cealaltă a baricadei (şi anume, să fii candidat) pentru că nu ai suficienţi bani moşteniţi de la mama sau de la tata sau pentru că tu nu poţi să înghiţi toate mizeriile politice necesare pentru a ajunge sus. Atunci am realizat că nu se poate face politică, în adevăratul sens al cuvântului, în România. Sunt prea mult ,,dosuri" de pupat şi nici dacă ai ajuns aici nu-ţi garantează nimeni că nu o să rămâi toată viaţa un ,,pupător de ....". Ne place să ne minţim că asta se numeşte diplomaţie (sună bine) când, în realitate, e doar o linguşeală ieftină şi proastă.
Nu mă miră că rezultatul studiului celor de la Konrad Adenauer a fost că foarte mulţi tineri găsesc politica ca fiind ceva dizgraţios şi nu s-ar implica direct în cadrul acesteia. Mie îmi rămâne, însă, enigma nesoluţionată şi nu cred ca timpul le va rezolva pe toate sau poate ...
P.S. Respectivul om politic a câştigat funcţia pe care şi-o dorea. Ne-am întâlnit chiar după alegeri, întâmplător, pe stradă, dar nu m-a recunoscut. El câştigase (bineînţeles că nu din cauza mea) eu rămăsesem un simplu alegător...până la următoarele alegeri locale ne vom reîntâlni de multe ori şi nu mă va recunoaşte.
Am avut o experienţă care, deşi m-a ajutat să îmi dau seama cum se desfăşoară munca în cadrul unui partid politic, m-a dezamăgit pe plan personal şi, de ce nu, profesional. În clasa a XII-a (după ce în clasa a XI-a m-am hotărât că vreau sa urmez Facultatea de Ştiinţe Politice) am zis că nu strică să văd cum merg lucrurile într-un partid politic atunci când este vorba despre efectuarea unei campanii electorale. Astfel, la insistenţele unui om politic destul de cunoascut în municipiul de unde provin, m-am înscris într-un partid al cărui nume nu are rost să-l menţionez deoarece situaţia cred că este similară şi în cazul altor partide politice.
Nu am urmărit funcţii sau privilegii şi mi-a plăcut enorm munca (voluntară) pe care am desfăşurat-o acolo. Am stat nopţi întregi alături de oameni care mi-au arătat cum trebuie organizate lucrurile pentru ca totul să meargă bine. Cred că mi-au trecut prin mână toate dosarele candidaţilor respectivului partid la alegerile locale din Mehedinţi din 2008, am făcut muncă de coordonare a reprezentanţilor partidului, am fost la întâlniri, concerte ... şi tot tacâmul de lucruri ce au loc în cadrul unei campanii electorale. Cu toate acestea, nu am putut să trec cu vederea şi părţile mai puţin vesele şi frumoase. Repet, nu-mi doream distincţii sau funcţii nemeritate dar atunci când vezi că cineva se consideră superior doar pentru că este preşedintele unei organizaţii sau pentru că este fiul/fiica primarului, senatorului sau deputatului X (deşi el este bou' bălţii) nu-ţi pică tocmai bine. Nu-ţi pică tocmai bine nici momentul în care, cu creierul tău de copil, îţi dai seama că tu nu o să poţi ajunge în partea cealaltă a baricadei (şi anume, să fii candidat) pentru că nu ai suficienţi bani moşteniţi de la mama sau de la tata sau pentru că tu nu poţi să înghiţi toate mizeriile politice necesare pentru a ajunge sus. Atunci am realizat că nu se poate face politică, în adevăratul sens al cuvântului, în România. Sunt prea mult ,,dosuri" de pupat şi nici dacă ai ajuns aici nu-ţi garantează nimeni că nu o să rămâi toată viaţa un ,,pupător de ....". Ne place să ne minţim că asta se numeşte diplomaţie (sună bine) când, în realitate, e doar o linguşeală ieftină şi proastă.
Nu mă miră că rezultatul studiului celor de la Konrad Adenauer a fost că foarte mulţi tineri găsesc politica ca fiind ceva dizgraţios şi nu s-ar implica direct în cadrul acesteia. Mie îmi rămâne, însă, enigma nesoluţionată şi nu cred ca timpul le va rezolva pe toate sau poate ...
P.S. Respectivul om politic a câştigat funcţia pe care şi-o dorea. Ne-am întâlnit chiar după alegeri, întâmplător, pe stradă, dar nu m-a recunoscut. El câştigase (bineînţeles că nu din cauza mea) eu rămăsesem un simplu alegător...până la următoarele alegeri locale ne vom reîntâlni de multe ori şi nu mă va recunoaşte.
Postări
