SENSUL EXISTENŢEI

Nu încerc să aduc în discuţie probleme filosofice dar, m-am hotărât să îmi zic ,,De astăzi nu mai vreau aşa!", când am ajuns în oraşul în care mi-am petrecut cea mai frumoasă perioadă a vieţii (liceul). Printre cele mai ciudate boli de care suferă românul, mai nou, se numără depresia şi anxietatea. Toată lumea devine agitată, tristă, deprimată. Am cunoscut mulţi oameni care s-au schimbat foarte mult în cei doi ani de când nu mai stau aici. Eu îmi vreau vechii amici aşa cum erau ei, plini de viaţă. Vreau înapoi acei oameni veseli. Ce se întâmplă cu toată lumea?

De ce e toată lumea tristă? Mi se întâmplă şi în Bucureşti sa stau să analizez feţele oamenilor care trec pe lângă mine. Majoritatea sunt trişti. Începem să devenim nişte roboţi, să pierdem câte puţin din ,,omenescul" din noi. O sa ne trezim (dacă o să ne trezim vreodată) că ne-am trăit viaţa în deprimare şi tristeţe. Până şi cea mai mică umbră de optimism dispare. Nici măcar primăvara cu tot cu soare, flori şi verdeaţă nu pare a aduce vreo schimbare în ceea ce priveşte starea de dispoziţie a românilor (cel puţin a unei mari părţi dintre cei cu care interacţionez).

Eu de astăzi mi-am propus să încerc să nu mai fiu tristă. Eu de astăzi vreau să mă bucur de fiecare lucru mărunt din viaţă. Eu de astăzi vreau să-mi regăsesc ,,omenescul" risipit printre probleme şi gânduri negre.

Dacă o să reuşesc sau nu ... rămâne de văzut.