28 iun. 2009

Prea aproape de iad, prea departe de îngeri ...

0


Motto: ,,Te rogi desi esti educat, domesticit, imblanzit, si functionezi ca un animal
social ce te afli undeva in turma docil, la locul tau, ca un “ateu” prefabricat,
convins ca totusi nu e posibil, NU exista.Te rogi, inca te rogi.Te rogi mereu,
in fiecare zi, la ingerii fiecarei clipe sa se petreaca o minune, sa se intample
un miracol cu tine, cu viata ta, in viata ta. Ceva care sa te ridice deasupra
propriei vieti, a propriei conditii, ridicole, neinsemnate, mult prea trecatoare,
prea fara cusur."
Florin Chilian

Filmul ,,Binecuvântată fii închisoare" l-am descoperit cu surprindere într-o zi în care o poveste de genul celei prezentate îmi era necesară. Căutam cu nerăbdare ceva care să mă scoată din obişnuitul de fiecare zi şi am redescoperit pasiunea de a mă uita la un film românesc, neînţelegându-i vreodată pe cei care au o pornire înnăscută de a critica producţiile cinematografice româneşti.
Ceea ce te atrage la prima vedere la acest film este chiar titlul acestuia, ce pare mai mult decât bizar. Filmul este ecranizarea scrierii, cu caracter autobiografic, a scriitoarei Nicole Valéry-Grossu "Bénie sois-tu, prison". La început mi s-a părut un film îngrozitor de real şi de dureros în acelaşi timp. Filmul, bazat pe fapte reale, ne poartă în România sfârşitului anilor 1940 si începutul anilor 1950, o Românie stalinistă unde regimul la putere începe prigoana împotriva propriului neam şi propriei credinţe. Nicoleta, o tanără intelectuală româncă este arestată. Crima sa este dublă: ea face parte dintr-un partid politic de opoziţie şi este nepoata pe linie maternă a lui Iuliu Maniu. Prea aproape de iad, prea departe de îngeri. Aşa s-ar putea transpune într-o singură frază poveste reală eroinei filmului.
Prea aproape de iad, prea departe de îngeri. Aşa m-am simţit în urma vizionării acestui film. Sunt de părere că din fiecare experienţă trăită sau observată te ajută in formarea propriilor idei, opinii, părerei despre lume şi viaţă. M-am întrebat prima dată: ce se poate învăţa dintr-un asemenea film. L-am urmărit cu atenţei şi am înţeles ca tema centrală nu este nici închisoarea, nici persecuţiile regimului comunist ci credinţa în Dumnezeu. Să meditez asupra credinţei . O provocare, mai mult decât o datorie. În ceea ce mă priveşte consider că sunt trei categorii de oameni, împărţiţi în funcţie de rolul pe care îl are în viaţa lor credinţa. În primul rând sunt cei evlavioşi, cei care cred cu toată fiinţa şi spiritul lor în Dumnezeu (indiferent cum se numeşte acesta). Cei care deşi li se spune de foarte multe ori că nu există îngeri, se roagă speră şi visează cu ochii deschişi la aceştia. În al doilea rând sunt de părere că sunt plasaţi cei indiferenţi, cei care nici nu cred, nici nu neagă prezenţa Divinităţii. Nu în ultimul rând, sunt ateii, cei care pot trăii singuri, cei care se văd lupi solitarii, considerând că doar oamenii slabi cred în minuni, speră cu disperare iar dacă nimic nu se schimbă atunci îşi inventează propria icoană. Dacă de foarte multe ori m-am întrebat care este rolul credinţei (făcând mai degrabă parte din cea de-a doua categorie), acest film mi-a adus într-o mare măsură o explicaţie. Nu este explicaţia logică pe care o căutam dar este o explicaţie pe care realul mi-o confirmă.


22 iun. 2009

A modern Geisha party?!?!

0

Am citit de curând despre faimosele petreceri ale ,,domnului" Silvio Berlusconi şi nu îmi vine în minte decât celebra şi consacrata expresiei a unei profesoare universitare ,,WOW!" (prietenii ştiu de ce) :D. Nu înţeleg de ce toata lumea e ultragiată de ceea ce se întâmplă la faimosele vile ale prim-ministrului? Sunt de părere că presa a interpretat greşit ceea ce se desfăşoară acolo. A citit cineva cartea sau a văzut filmul ,,The memories of a Geisha"? Mie mi se pare că domnul Berlusconi încercă să recreeze această poveste, într-o variantă mioritcă ce-i drept, că doar nu era să se ducă în, îndepărtata Asie pentru asta (iar pe domnul Geoană nu cred că vroia să îl urmărească acolo). Acum e şi normal să nu se mai întâmple totul ca înainte de al Doilea Război Mondial pentru că timpul ne presează pe noi, oamenii moderni. Aşa că fetele nu mai au timp să stea câţiva ani în şcolile speciale pentru gheişe, să înveţe tot felul de chestii complicate despre artă, dans, ceai, sake, îmbrăcăminte, conversaţie, feminitate, subtilitate etc. etc. etc. Astfel, ele trec direct la fapte, în specificul stil manelistic ce există peste tot în lumea asta (nu doar în România). Îşi îmbracă bluzitzu, fustitzu, pantofitzu, se machează, se pregătesc spiritual (de obicei juma' de sticlă de tărie e mai mult decât suficient dacă nu îşi permit droguri) şi devin aşa, cu viteza unei cugetări de pitzipoancă, gheişele vremurilor noastre. Şi ce fac ele? ce făceau şi suratele lor din Japonia, puţin, pe alocuri modificată strategia, sunt entertaineri diferitelor petreceri de niel înalt, nefiind, însă, şi artiste (poate doar la dimensiunea de a.r.f.e). Danna-ul lor e în acest caz domnul Sivio Berlusconi, dar şi acesta are o tactică puţin diferită. Dacă gheişele din Japonia aveau un danna pe termen lung iar acesta trebuia să le asigure bunăstarea materială în schimbul companiei doamnei, ,,domnul" Berlusconi s-a gândit că oricum viaţa e scurtă şi relaţiile de lungă durată nu mai sunt cool, astfel el îşi alege gheişele pe termen destul de scurt, răsplătindu-le, în schimb foarte bine (aprox 2000 euro pe zi).
În concluzie, după cum afirmă un renumit ,,artist" român contemporan ,,lumea este rece şi materialistă" şi nu vede că în spatele acestor petrecerii e află o strategie politică foarte bine gândită de domnul Silvio Berlusconi. Dumnealui încurajează schimburile culturale, gândirea strategică, având o politică de promovare a obiceiurilor şi tradiţiilor sănătoase foarte bine pusă la punct.

P.S. acest text ar putea fi un pamflet

17 iun. 2009

Back in Business ... sau cum am picat examenul la Avramescu :D

0

Mda ... nu am mai scris ... iarăşi. De data aceasta am o scuză (destul de bună cred eu). Ce mai una alta "I am a BUSSY person". Am participat la foarte multe activităţi în acest timp, deşi niciuna nu m-a acaparat în totalitate dar, cel mai important, am picat examenul la Avramescu. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu, catedra Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, trebuie precizat faptul că domnul Cătălin Avramescu este genul de om pe care îl adori şi îl urăşti în acelaşi timp(sau cel puţin mie mi se aplică acest principiu). Îl adori petru că are un curs foarte bine structurat, pentru că este inteligent şi haios în acelşi timp, pentru că te face să înţelegi o materie ce pare la fel de veche si grea ca şi limba latină (istoria ideilor politice), pentru că pare a-şi aminti perfect cele 100 de biblioteci citite pe parcursul vieţii. Îl urăşti pentru că are destul de multe pretenţii, pentru că nu e de ajuns să te pice ci insistă să te facă de cacao preţ de câteva minute bune, pentru că te întreabă din Ortega y Gasset când tu îi repeţi încontinuu la întrebarea ,,Ce cărţi aţi citit dvs pentru cursul meu?" că ai citit Lord Chestefield, de asemenea, îl urăşti când spune bancuri proaste şi se crede amuzant (see youtube) :D.
DA, am picat singurul examen la care am învăţat şi sigurul examen pe care nu vroiam să îl pic. Însă, cu tot cu examenul picat am făcut un ,,upgrade" a ceea ce înseamnă scop în viaţă şi am realizat după cum bine spunea dl. Avramescu că m-am comportat în examen ca un veritabil politician român, nu am ştiut nimic şi totuşi am vorbit cu un ton ferm, sigur în voce. Dar eu nu sunt aşa!!! imi zic de câteva zile ... nuuu ... nu pot, nu vreau, refuz de-a dreptul să fiu aşa.
Eu nu sunt Eln Bsscu!
P.S.1 Aaa, că tot mi-am amintit îmi urăsc rudele. Nu pentru că aş avea ceva personal cu ele ci pentru că ma calcă pe nervi repetându-mi de fiecare dată, când arată că vor să fie drăguţe şi să mă întrebe de minunata mea facultate, că ele îmi doresc să ajung ca Elena Udrea (mai ales că e blondă ) sau ca Eln Bsscu. Eu nu îmi doresc asta nici în coşmaruri.
P.S.2 Cu toate acestea am reuşit să ne strangem noi de noi şi să facem un party de final de anul I :))Dovadă stă fotografia de mai sus.