We are not alone ...

Thailandezii au probleme cu elefanţii vagabonzi

La noi sunt câini vagabonzi pe toate străzile. În Bangkok, Thailanda, se pare că o situaţie tensionată e cauzată de prezenţa elefanţilor. Astfel, autorităţile au decis să îi ofere spre adopţie, pentru a scăpa de ei.Guvernatorul din Bangkok, Sukhumphan Boriphat, a anunţat vineri că vrea ca 100 de elefanţi , câţi mai sunt, să fie scoşi din oraş în cel mult un an.

P.S. ... şi eu credeam că România e ţara tuturor posibilităţilor. Totuşi, chiar îmi este milă de sărăcuţii elefănţei.

Prea aproape de iad, prea departe de îngeri ...

Motto: ,,Te rogi desi esti educat, domesticit, imblanzit, si functionezi ca un animal
social ce te afli undeva in turma docil, la locul tau, ca un “ateu” prefabricat,
convins ca totusi nu e posibil, NU exista.Te rogi, inca te rogi.Te rogi mereu,
in fiecare zi, la ingerii fiecarei clipe sa se petreaca o minune, sa se intample
un miracol cu tine, cu viata ta, in viata ta. Ceva care sa te ridice deasupra
propriei vieti, a propriei conditii, ridicole, neinsemnate, mult prea trecatoare,
prea fara cusur."
Florin Chilian

Filmul ,,Binecuvântată fii închisoare" l-am descoperit cu surprindere într-o zi în care o poveste de genul celei prezentate îmi era necesară. Căutam cu nerăbdare ceva care să mă scoată din obişnuitul de fiecare zi şi am redescoperit pasiunea de a mă uita la un film românesc, neînţelegându-i vreodată pe cei care au o pornire înnăscută de a critica producţiile cinematografice româneşti.
Ceea ce te atrage la prima vedere la acest film este chiar titlul acestuia, ce pare mai mult decât bizar. Filmul este ecranizarea scrierii, cu caracter autobiografic, a scriitoarei Nicole Valéry-Grossu "Bénie sois-tu, prison". La început mi s-a părut un film îngrozitor de real şi de dureros în acelaşi timp. Filmul, bazat pe fapte reale, ne poartă în România sfârşitului anilor 1940 si începutul anilor 1950, o Românie stalinistă unde regimul la putere începe prigoana împotriva propriului neam şi propriei credinţe. Nicoleta, o tanără intelectuală româncă este arestată. Crima sa este dublă: ea face parte dintr-un partid politic de opoziţie şi este nepoata pe linie maternă a lui Iuliu Maniu. Prea aproape de iad, prea departe de îngeri. Aşa s-ar putea transpune într-o singură frază poveste reală eroinei filmului.
Prea aproape de iad, prea departe de îngeri. Aşa m-am simţit în urma vizionării acestui film. Sunt de părere că din fiecare experienţă trăită sau observată te ajută in formarea propriilor idei, opinii, părerei despre lume şi viaţă. M-am întrebat prima dată: ce se poate învăţa dintr-un asemenea film. L-am urmărit cu atenţei şi am înţeles ca tema centrală nu este nici închisoarea, nici persecuţiile regimului comunist ci credinţa în Dumnezeu. Să meditez asupra credinţei . O provocare, mai mult decât o datorie. În ceea ce mă priveşte consider că sunt trei categorii de oameni, împărţiţi în funcţie de rolul pe care îl are în viaţa lor credinţa. În primul rând sunt cei evlavioşi, cei care cred cu toată fiinţa şi spiritul lor în Dumnezeu (indiferent cum se numeşte acesta). Cei care deşi li se spune de foarte multe ori că nu există îngeri, se roagă speră şi visează cu ochii deschişi la aceştia. În al doilea rând sunt de părere că sunt plasaţi cei indiferenţi, cei care nici nu cred, nici nu neagă prezenţa Divinităţii. Nu în ultimul rând, sunt ateii, cei care pot trăii singuri, cei care se văd lupi solitarii, considerând că doar oamenii slabi cred în minuni, speră cu disperare iar dacă nimic nu se schimbă atunci îşi inventează propria icoană. Dacă de foarte multe ori m-am întrebat care este rolul credinţei (făcând mai degrabă parte din cea de-a doua categorie), acest film mi-a adus într-o mare măsură o explicaţie. Nu este explicaţia logică pe care o căutam dar este o explicaţie pe care realul mi-o confirmă.

A modern Geisha party?!?!

Am citit de curând despre faimosele petreceri ale ,,domnului" Silvio Berlusconi şi nu îmi vine în minte decât celebra şi consacrata expresiei a unei profesoare universitare ,,WOW!" (prietenii ştiu de ce) :D. Nu înţeleg de ce toata lumea e ultragiată de ceea ce se întâmplă la faimosele vile ale prim-ministrului? Sunt de părere că presa a interpretat greşit ceea ce se desfăşoară acolo. A citit cineva cartea sau a văzut filmul ,,The memories of a Geisha"? Mie mi se pare că domnul Berlusconi încercă să recreeze această poveste, într-o variantă mioritcă ce-i drept, că doar nu era să se ducă în, îndepărtata Asie pentru asta (iar pe domnul Geoană nu cred că vroia să îl urmărească acolo). Acum e şi normal să nu se mai întâmple totul ca înainte de al Doilea Război Mondial pentru că timpul ne presează pe noi, oamenii moderni. Aşa că fetele nu mai au timp să stea câţiva ani în şcolile speciale pentru gheişe, să înveţe tot felul de chestii complicate despre artă, dans, ceai, sake, îmbrăcăminte, conversaţie, feminitate, subtilitate etc. etc. etc. Astfel, ele trec direct la fapte, în specificul stil manelistic ce există peste tot în lumea asta (nu doar în România). Îşi îmbracă bluzitzu, fustitzu, pantofitzu, se machează, se pregătesc spiritual (de obicei juma' de sticlă de tărie e mai mult decât suficient dacă nu îşi permit droguri) şi devin aşa, cu viteza unei cugetări de pitzipoancă, gheişele vremurilor noastre. Şi ce fac ele? ce făceau şi suratele lor din Japonia, puţin, pe alocuri modificată strategia, sunt entertaineri diferitelor petreceri de niel înalt, nefiind, însă, şi artiste (poate doar la dimensiunea de a.r.f.e). Danna-ul lor e în acest caz domnul Sivio Berlusconi, dar şi acesta are o tactică puţin diferită. Dacă gheişele din Japonia aveau un danna pe termen lung iar acesta trebuia să le asigure bunăstarea materială în schimbul companiei doamnei, ,,domnul" Berlusconi s-a gândit că oricum viaţa e scurtă şi relaţiile de lungă durată nu mai sunt cool, astfel el îşi alege gheişele pe termen destul de scurt, răsplătindu-le, în schimb foarte bine (aprox 2000 euro pe zi).
În concluzie, după cum afirmă un renumit ,,artist" român contemporan ,,lumea este rece şi materialistă" şi nu vede că în spatele acestor petrecerii e află o strategie politică foarte bine gândită de domnul Silvio Berlusconi. Dumnealui încurajează schimburile culturale, gândirea strategică, având o politică de promovare a obiceiurilor şi tradiţiilor sănătoase foarte bine pusă la punct.

P.S. acest text ar putea fi un pamflet

Back in Business ... sau cum am picat examenul la Avramescu :D

Mda ... nu am mai scris ... iarăşi. De data aceasta am o scuză (destul de bună cred eu). Ce mai una alta "I am a BUSSY person". Am participat la foarte multe activităţi în acest timp, deşi niciuna nu m-a acaparat în totalitate dar, cel mai important, am picat examenul la Avramescu. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu, catedra Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, trebuie precizat faptul că domnul Cătălin Avramescu este genul de om pe care îl adori şi îl urăşti în acelaşi timp(sau cel puţin mie mi se aplică acest principiu). Îl adori petru că are un curs foarte bine structurat, pentru că este inteligent şi haios în acelşi timp, pentru că te face să înţelegi o materie ce pare la fel de veche si grea ca şi limba latină (istoria ideilor politice), pentru că pare a-şi aminti perfect cele 100 de biblioteci citite pe parcursul vieţii. Îl urăşti pentru că are destul de multe pretenţii, pentru că nu e de ajuns să te pice ci insistă să te facă de cacao preţ de câteva minute bune, pentru că te întreabă din Ortega y Gasset când tu îi repeţi încontinuu la întrebarea ,,Ce cărţi aţi citit dvs pentru cursul meu?" că ai citit Lord Chestefield, de asemenea, îl urăşti când spune bancuri proaste şi se crede amuzant (see youtube) :D.
DA, am picat singurul examen la care am învăţat şi sigurul examen pe care nu vroiam să îl pic. Însă, cu tot cu examenul picat am făcut un ,,upgrade" a ceea ce înseamnă scop în viaţă şi am realizat după cum bine spunea dl. Avramescu că m-am comportat în examen ca un veritabil politician român, nu am ştiut nimic şi totuşi am vorbit cu un ton ferm, sigur în voce. Dar eu nu sunt aşa!!! imi zic de câteva zile ... nuuu ... nu pot, nu vreau, refuz de-a dreptul să fiu aşa.
Eu nu sunt Eln Bsscu!
P.S.1 Aaa, că tot mi-am amintit îmi urăsc rudele. Nu pentru că aş avea ceva personal cu ele ci pentru că ma calcă pe nervi repetându-mi de fiecare dată, când arată că vor să fie drăguţe şi să mă întrebe de minunata mea facultate, că ele îmi doresc să ajung ca Elena Udrea (mai ales că e blondă ) sau ca Eln Bsscu. Eu nu îmi doresc asta nici în coşmaruri.
P.S.2 Cu toate acestea am reuşit să ne strangem noi de noi şi să facem un party de final de anul I :))Dovadă stă fotografia de mai sus.

DID YOU FORGET??????

Nu vreau să mă apuc acum să reiau aceiaşi poveste pe care a-ţi tot auzit-o zile în şir peste tot în media. Toată lumea (cred) ştie despre evenimentele petrcute la Chişinău şi majoritatea sunt uimiţi: ,,cum se poate, Uniunea Europeană nu face nimic?” Din câte se pare, NU, NU face ... democraţia ?! unde e democraţia? Răspuns: e în criză, asta este, are şi ea momente de rătăcire. Nu ştiu dacă ştiţi reclama aceea cu moartea la bere ... cred că democraţia i s-a alăturat. Degeaba ne mirăm şi ne întrebăm pueril: ,,da cum se poate?” S-a săturat de UE, de toată nebunia din jurul ei şi s-a apucat, în disperare, de băutură, de ţigări, de curve şi droguri. Acum se simte HIGH. Nu mai are chef de noi, de Republica Moldova nici atât. Hello ... Democraţiaaa ... o întrebare am şi eu: ,,Ai uitat? Ai uitat de 1989? Ai uitat că eşti (teoretic) salvarea multora? Istoria se repetă ... cu ăştia de acum ce facem?

PROSTIA E CONTAGIOASĂ?

Deci, m-au apucat ,,spumele mării” când am citit un articol în Academia Caţavencu. Nu mai pot!!! Cum suntem noi corecţi doar când vrem!!! Cel care a scris articolul e ca justiţia din România … e corect doar când are el chef. Dar să o luăm logic. Respectivul vorbeşe despre operaţia suferită de Cristi Minculescu de la Irirs (vezi http://www.catavencu.ro/ce_imi_displace_la_strike_cristi_minculescu_strike_nicolae_vacaroiu_in_afara_de_aproape_totul-7012.html) ironizându-l pe acesta prin inlocuirea numelui cu cel al lui Nicolae Vacaroiu (ca urmare a faptului că este cunoscută pasiunea lui Cristi Minculescu pentru băuturile alcoolice) . Problema arzătoare pe care stimabilul o ridică este cea legată de faptul ca ,,dom le nu e posibil!! De ce sa plătescă statul operaţia unu rocker jegos?. Aş fii de acord cu el dacă ţărişoara asta ar fii un exemplu de corectitudine în ceea ce priveşte administrarea resurselor statului. Dar când eu ştiu că unii fură de nu mai ştiu ce să facă cu banii, cum pot sa emit asemena aberaţii? Dar domnul Deontolog de la Caţavencu de ce nu a vazut şi alte asfel de exemple care nu suferă de nicio altă boală decât a nesimţirii? NU, pentru că, probabil, era mult prea ocupat să îi spuna ,,saru’ mâna şefu’ !! să trăiască la familia matale!” celui căruia tocmai îi terminse de pupat … mâna. Uite, ca să poată dormi liniştit m-am gândit să îl informez pe acest domn nervos că eu şi mulţi alţi fani ai formaţiei (asta este, pe mine boala contagioasă a lui Salam nu m-a prins)ne donăm fericiţi impozitul pe care îl plătim lună de lună statului ca să facă NIMIC, pentru a acoperi pierderile suferite de pe urma operaţiei lui Cristi Minculescu (47 000 euro). Vezi, nah, de banii aştia putea şefu’ să îi cumpere un ,,vuiton” pitzipoancei proaste de lângă el ... acum Bye-Bye ,,vuiton”!!! Ce o să zică sărăcuţa de ea când o să vadă ca banii de ,,vuiton” s-au dus la, parafrazez ,,rocăru” de la Iris? Între timp Deontologului îi urez drum bun pe Autostrada Invizibilă şi pe Drumurile Proaspăt Asfaltate din Bucureşti. Nu de alta dar banii dumnealui chiar sunt administraţi ,,cu cap”.

DIN CATEGORIA ”SURVIVING IN BUCHAREST” ... UNDE NE SUNT BUNICII DE ALTĂDATĂ?

De foarte multe ori mă apucă nostalgia gândindu-mă la copilăria mea fără griji, la bunica, la toţi oamenii dragi care au avut grijă să nu îmi lipsească nimic. Privind din perspectiva actuală acele vremuri se pot încadra cu uşurinţă într-un fel de „utopie concretă”.
Acum înţeleg de ce nu mai citesc copii poveşti. Spre exemplu în poveşti bunicii sunt acele fiinţe blânde, mereu cu zâmbetul pe buze, aşteptându-şi întotdeauna nepoţii cu daruri ascunse în sân (rog amatorii de trivialităţi să perceapă sensul corect al cuvântului în context). În realitate (cel puţin bunicii din RATB) sunt total opusul acestui tip, iar ei, nepoţeii, nu ştiu ce să mai creadă. Pe mine, personal, mă apucă isteria când văd cât de disperaţi sunt după un loc sau mai mult, cum se urcă ei frumos în spate, mijlocul respectiv de transport e ,,FULL” însă au obsesia continuă de a ajunge în faţă. Ce mai conteză că te calcă, că te îmbrâncesc, locul din faţă este cel vizat, restul pasagerilor sunt ca în război, victime colaterale. Să nu se înţeleagă că sunt genul acela de om nesimţit ce nu se ridică nici în ruptul capului deşi vede că bătrânul/a din faţă abia mai stă în picioare ... nu, nu sunt ... pur şi simplu nu agreez expresiile de genul ,,tinerii din ziua de astăzi” sau privirile ,,ucigătoare” ce mi le aruncă câte o bătrânică atunci când mă duc ca un mic boscheţel spre facultate. Faţa mea exprimă foarte bine sentimentul de ,,NU AM CHEF AZI!!!”, oare aceasta să fie cauza? Pe de altă parte, mă gândesc cu groază cât de speriaţi trebuie să fie nepoţeii de aceste bunici furioase, ce stau tot timpul încruntate şi urlă la toată lumea ... săracii, chiar îi compătimesc.
Apropo ... am asistat la o ceartă între un preot şi o bătrânică în drum spre facultate, acum câteva luni ... m-am amuzat copios. A ieşit ce era ,,mai bun” din ambii şi au ajuns, ea fostă profesoară de limba română (ce a învăţat pe timpul lui Ceauşescu generaţii întregi cum ,,să vorbeşte corect”) iar el preot ( preasfinţit, preacuviincios sau cum li se mai zice) să se manifeste ca la uşa cortului. În timp ce bătrânica descoperise o nouă conspiraţie între biserică şi stat, o conspirţie împotriva ,,pensionarilor” şi a ajuns de la ,,hoţu de Băsescu” la ,,toţi sunteţi nişte hoţi şi nişte porci” printr-o analiză comparativă a celor două ,,funcţii” cea de preot şi cea de şef de stat, preotul i se adresa în mod repetat cu apelativul de ,,hoaşcă bătrână”. Vorba lui Cioran ,,teologia nu a mai păstrat pentru Dumnezeu decât respectul majusculei”.
În concluzie ... unde ne sunt bătrânii de altădată? ... bunicii din poveşti ... unde au dispărut?

NOTHING

Writing about … nothing … aşa a sunat ultima lună în materie de postări. De ce? Nu stiu. Pur şi simplu nu aveam (hai sa o numesc) inspiraţie. Sunt atât de multe frământări pe plan politic în România încât mi se pare că imi consum toată energia urmărind aceste aberaţii. NU suntem în criză dar în realitate suntem, NU ne împrumutăm de la FMI, în realitate e exact invers, o să sfârşim lent dar sigur sau se va ,,revigora” economia şi ne va propulsa ,,pe cele mai înalte culmi ale progresului”, dar şi alte astfel de bla bla-uri economice, politice, sociale etc, aud în fiecare zi. Titlurile cu violuri sau crime şi cele ce vizează cearta lui Băsescu cu ,,mogulii” se află într-un conflict aproape hiperbolic în disputa pentru prima pagină ... ce mai una alta ... CRIZĂ (nu doar economică ci şi psihică). A înnebunit poporul de data acesta întrucât, lupul, probabil a emigrat(apropo ... mi-am adus aminte ... am uitat să îi trimit un mail ... oare comunităţile de lupi emigraţi din România sunt discriminate? )sau a murit de foame aşteptând să se deblocheze piaţa imobiliară (nu de alta dar îşi făcuse şi el o afacere ca tot omul, pardon, lupul). Până una alta într-o pauză cretină de studiu (după ce am citit texte stupide pentru seminarul de mâine) mă uit pe blogul ,,expertei în arta amorului” – Alina Plugaru. Ciudat, observ că are două ocupaţii. Una dintre acestea este ,,sexexperta Libertăţii” (ce grotesc sună?!?!) iar pe prima nu o precizează ... care să fie? care să fie? Eu cred că atunci când nu e sexexpertă, domnişoara studiază din greu ascunsă printre rafturile bibliotecii Facultăţii de Ştiinţe Politice, nu de alta dar parcă acum ceva vreme vroia să devina ,,politiciancă”. La următoarele alegeri o să o găsim pe listele de candidaţi. Până atunci aştept ... ce? ... nici eu nu ştiu ...
P.S. – am uitat să precizez. Alinutza menţionează că are 20 de ani şi face ,,bani din sex” ... deci, chiar trebuia să mă îndrept spre alt domeniu. Nu de altceva dar şi eu am tot 20 de ani şi nu fac 1 leu din politică, deşi îmi ,,mănâncă” majoritatea timpului. Hmmm ... totuşi ... să las prostiile ... oare unde am pus cartea aceea despre Hitler şi Soluţia Finală?

CÂTEVA PRECIZĂRI

Am primit câteva comentarii de la cei care au nervi să stea şi să citească ceea ce am scris eu. Ca o primă precizare ţin să aduc la cunoştinţă cititorilor că libertatea de a spune ce vrei nu include şi dreptul de a fi luat în serios*. Dacă dumneavoastră nu sunteţi de acord cu mine asta nu înseamnă că o să mă ,,convertesc" de la ceea ce consider eu a fi adevărat şi nici că o să mă gândesc ,,mai mult". În cazul în care consideraţi că aveţi un alt punct de vedere exprimaţi-l dar asuma-ţi-vă, în acelaşi timp, răspunderea pentru el. Comentariile venite din partea unor persoane gen ,,brown bunny" mă lasă rece. Ori vă semnaţi cu numele întreg, din cartea de identitate, ori nu consider că merită efortul să dau explicaţii unor pseudonime. Dacă împărtăşiţi alte idei, opinii, convingeri puteţi scrie o carte, un blog etc. Nu mă deranjează criticile întrucât doar unele mi se par constructive ... căci nu tot ce zboară se mănâncă. Aşadar le accept, le citesc, eventual le dau şi explicaţii însă, doar pe unele le consider relevante.
* expresie preluata de pe blogul domnului profesor Cătălin Avramescu

IT’S A MAD , MAD WORLD

Cogito, ergo sum* … versus … tabula rasa**

Mă conving pe zi ce trece că Terra, planeta aceasta minunată care încă ne mai accepta ca pe nişte paraziţi pe suprafaţa ei ar trebui sa ne expulzeze în spaţiu pe unii dintre noi. Trăim într-o lume nebună şi acest lucru nu l-am constat doar eu dar m-am convins pentru a mia oară că este adevărul. Nu a trebuit să fac nici cel mai mic efort ci doar să citesc revista presei pe internet.
Prima ştire, primul WOW. În primul rând am observant faptul că domnii de la Realitatea au ceva cu animalul numit ,,capră” (nefiind nicio aluzie sexuală la mijloc ). Dacă răsfoiţi de curiozitate pagina dedicată animaluţelor pe site-ul www.realitatea .net veţi observa cel puţin 3 sau 4 ştiri al căror ,,actor principal” este o capră. Dar să revenim … articolul suna, pe scurt cam aşa … o capră a fost arestată pentru furt de maşină. Poliţia nigeriană a arestat o capră că ar fi furat o maşină. Martorii au explicat poliţiei că au văzut hoţi care dădeau târcoale maşinii şi au pornit în urmărirea lor. Atunci, unul dintre bandiţi s-a trasformat în capră. Poliţia păzeşte de atunci capra, aflată în detenţie provizorie, în aşteptarea unei soluţii.
Cea de-a doua ştire. Cum poţi să cumperi un loc în Parlament? La alegerile din 30 noiembrie se puteau cumpăra lejer locuri în Parlament (nu că nu s-ar cumpăra şi cu alte ocazii). În urma unui experiment realizat de ,,România Liberă” în câteva judeţe din ţară s-a ajuns la concluzia că pentru câteva zeci de mii de euro un primar poate aduce foarte multe voturi prin convingerea cetăţenilor din comună să-l voteze pe candidatul respectiv. Chiar dacă acest lucru însemna să-l ajute pe candidatul X în defavoarea candidatului de la partidul din care făceau parte, ei făceau pact cu diavolul pentru o sumă frumuşică. Ba mai mult de atât, primarii, oameni de treabă şi cu inima mare le-au oferit şi lecţii suplimentare privind mijloacele de fraudare a alegerilor.
Au urmat ştirea despre un copil bolnav de ciroză hepatică a cărui operaţie nu poate fii realizată întrucât părinţii au picat examenul psihologic, pentru a demonstra că sunt capabili să aibă grijă de el dupa operaţie. Copilul urma să fie dat în grija unui asistenta maternal dar … a avut din nou ghinion. Directoarea instituţiei, cea care cunostea cel mai bine situaţia minorului, este ameninţată cu destituirea si nu a mai trecut pe la munca. Funcţionara care-i ţine locul spune că a aflat abia la sfârşitul săptămânii trecute de cazul copilului şi a pasat problema unei asistente sociale, care a promis că va acţiona "în regim de urgenţă" pentru rezolvarea procedurilor birocratice. Până atunci, însă, situaţia copilului se agravează.
Spre final am dat peste eleva porno care tocmai şi-a lansat filmul şi face show-uri erotice life. În acest caz, dacă stau bine să mă gândesc cred că va ieşi mai câştigată financiar decât mine, care-mi tocesc creierii cu înţelegerea modelului de vot consensualist şi efectele metamorfice ale puterii politice. Totuşi mai bine sărac şi cu sufletul curat … sau mă rog … faţa.
Bomboana de pe tort … euro a crescut şi la uşă ne bate colapsu economic (care probabil o să zică ,,Boo! Are you scared?”), aşa că nu ne mai rămâne decât să conştientizăm esteticul tragicului şi să râdem.

* cogito, ergo sum - lat. cuget, deci exist
** tabula rasa - lat. tablă ştearsă (aici cu înţelesul de stare de ignoranţă, de incultură)

TAKE A LAST LOOK AROUND …

Foarte multe evenimente se întâmplă în fiecare zi în jurul nostru. Mai mult sau mai puţin importante, unele sunt comentate mai intens de către mass-media, altele sunt aproape ignorate. Pe lângă poşetuţele divelor, sâni, rochiţe, vacanţe, ceasuri şi ce-şi mai cumpără sau pe unde se mai duc tinerii din generaţia ,,Pro-Dorobanţi” , oamenii raţionali ar trebui interesaţi de subiecte mult mai importante.
Pe ordinea de zi se află nenumărate titluri din care se poate alege şi pe care nu are rost sa le amintesc deoarece în toate publicaţiile din România. Diferenţele le veţi putea face doar citind ,,printre rânduri”, cum foarte bine mă sfătuia acum puţin timp un amic.
UNSEEN ... CONTROLLING ...
Din categoria ,,Ceea ce este permis lui Jupiter nu este permis boului” *, legea 298/2008 sau cum să readucem CONTROLUL in mâinile statului. Părerile legate de aceasta sunt nenumărate şi împarţite in 3 categorii: Pro, Contra şi Indiferent, vorba aceea, câţi oameni atâtea păreri. Nu voi reaminti aici textul legii luând fiecare articol la dezbătut, o singură precizare trebuie făcută: chiar dacă textul legii nu stipulează că se va asculta convorbirea sau CE se vorbeşte şi doar CÂND, CINE, UNDE, CUM şi CU CINE se vorbeşte controlul este deja instaurat de către putere.
Pare inofensivă această lege dar are foarte multe dedesubturi. Poate fii încadrată in genul de lege ,,Matrioshka” – textul legii se încadrează fizic în câteva pagini, deci este limitat dar controlul nu se face in limita acelor pagini ci este mult mai profund decât pare. Oricum telefoanele se ascultau şi fără să fie legal acest lucru dar reglementarea unei astfel de acţiuni pare scandaloasă. Nu neg partea, hai să îi zicem pozitivă a legii, şi anume faptul că poate stopa acţiunile teroriste dar graniţa între cele două părţi este atât de fragilă, aproape invizibilă şi să nu uităm că oamenii sunt imperfecţi.
Dacă este să privim în ansamblu socialismul, comunismul era ceva admirabil, un impuls de filosofie şi etică, dar s-a dovedit atât de nociv încât a acaparat şi a ruinat aproape jumătate din continentul european precum şi multe alte ţări din exteriorul acestuia. S-a dovedit a fi numai o simplă utopie, menită a raţionaliza şi a îndobitoci.
Mă întreb de foarte multe ori ,,de ce?”, mă uit în jurul meu şi realizez că aceasta este soartă pe care o merităm. Într-o ţară în care 70 de procente din populţie ar înlocui în orice clipă democraţia cu tirania, în care libertatea de opinie este pusă pe locuri inferioare nevoilor practic, animalice (cum este hrana), în care se fură pentru că aşa te îmbogăţeşti mai repede şi fără efort, în care se pune accent pe cât de ,,cool” eşti nefiind important dacă în loc de creier ai gândaci ... într-o astfel de ţară totul e posibil.
Take a last look around ... ssssstttt ... învaţă să gândeşti ... să spui multe în cuvinte puţine
• Proverb din latină – trad. ,,Quod licet Iovi non licet bovi”

Despre nărav ... sau antologia certurilor în Parlament

Cearta este o însuşire nativă a populaţiei din ţara noastră. Schimbul de cuvinte aspre, după cum este explicată în DEX, nu este de azi sau de ieri în spiritul nostru ci dintotdeauna. Ne place să ne certăm, să ne ciondănim şi să ţinem ură. Altfel, cum se explică succesul emisiunilor de doi bani care au drept atracţie principală cearta. Dacă în trecut Maricica şi Titel se certau de la bodega satului (a.k.a a cool place from their village) până acasă de-i ştia toată uliţa, acum se ceartă la televizor. Din seria ,,dramă în sufletul unei fiinţe delicate” cel mai mult se pune accentul pe onoarea nereperata a domnişoarelor şi pe nesimţirea domnişorilor, astfel ajungându-se să se treacă de la ,,uliţă” la ,,canal TV”.
Din aceiaşi categorie fac parte şi politicienii meleagurilor noastre. Panem et circenses (lat. pâine şi circ) – atât înţeleg românii din tot ceea ce înseamnă politică în zilele noastre ... nimic mai mult, poate doar mai mult ,,circenses” decât ,,panem” în ultimele luni .
Istoria ne demonstrează, însă, că iubirea pentru ceartă ne este familiară şi reprezintă un element esenţial în caracterizarea noastră, ca popor. Studiind recent istoria României de dupa 1860, în special cea a Parlamentului (pe vremea aceea Adunarea Electivă), am descoperit câteva texte care sunt definitorii pentru spiritul nostru latin (sau balcanic – încă nu m-am convins).
Perioada destul de agitată pentru tânărul Parlament Român dintre 1862-1864 şi chiar mai târziu, la venirea Regelui Carol I pe tronul ţării, a reprezentat un loc propice dezvoltării şi afirmării spiritului ,,certăreţ”. Acest fapt a dus şi la schimbarea guvernelor într-un ritm alert, durata medie de ,,viaţă” a unei astfel de instituţii fiind de aproximativ 1 an. Votul de blam era adus în discuţie la ordinea zilei. De câteva ori a fost nevoie chiar de intervenţia detaşamentului de soldaţi pentru a calma spiritele furioase ale oamenilor politici, acest lucru exemplificând înverşunarea românească atunci când vine vorba de ,,binele naţiunii”. Textele scrise de marii istorici sau preluate din discursurile marilor politicieni ai vremii respective spun mai mult decât aş putea eu vreodată exemplifica prin povestire. Din această cauză am ales câteva pentru a-mi demonstra ipoteza:
N.B. – eventualele greşeli gramaticale sesizate în texte sunt prezente datorită faptului că am păstrat caligrafia (sau hai sa fim cool ;-) speeling-ul ) autorilor.
,, Dacă răsfoim istoria noastră parlamentară de la 1866 până în 1901 nu putem de cât a constata această nestabilitate politică, acest haos care creiase ţării o posiţiune din cele mai dificile şi provocase înăuntru o adevărată şi justificată îngrijire” (George D. NICOLESCU - ,,Parlamentul Român 1866-1901”)
,, Acele lupte se perpetuau devenind din zi în zi mai crâncene în cât lucrurile au ajuns până acolo că nu numai regimul constituţional se discrediatse cu totul, dar şi creditul ţerei era cu desăvârşire pierdut şi înăuntru şi înafară” (Lascăr CATARGIU – despre situaţia politică la venirea sa în fruntea guvernului)
Last but not least (cum ar zice englezul), textul care mi-a plăcut cel mai mult:
,, ...deprinderea discuţiilor serioase nu am avut-o niciodată [...] dacă ne uităm ce s-a petrcut în acestă sacrosantă incintă nu vedem decât o dedare perpetuă la nişte frământări fără rezultate, la nişte vociferări fără temiu şi la răsturnări reciproce de de ministere în a căror dispoziţiuni se pune câteodată foarte mari talente dar care [...] astfel întrebuinţate nu sunt decât nişte forţe care se prostituează” (Petre P. CARP, Şedinţa Camerei de la 15 martie 1871)
Aşadar, cearta nu este ceva nou, recent inventat în Parlament. Până şi cele mai democratice state au întâmpinat astfel de probleme. Singura diferenţă este că, spre deosebire de secolul XIX cearta din secolul XXI este mediatizată şi capătă alte proporţii. Problema nu este, până la urmă, faptul că se ceartă dacă această ceartă ar avea conotaţii constructive pentru naţiune. Totul se face în numele naţiunii (cum de altfel Cruciadele se făceau în numele religiei deşi ceea ce rezulta în urma lor era contra principiilor religioase) dar scopul principal este interesul personal. Vor trece, probabil, foarte multe secole până când interesul propriu va deveni naţional iar cearta se va schimba în fundamentul său, schimbând ciodăneala şi comporatmentul tip ,,colţul blocului” cu tipul de cearta ce se poate numi ,,tip gentleman”. Pentru aceasta este nevoie, în primul rând de o schimbare psihică a oamenilor, căci cearta, cuvânt cu o conotaţie negativă, poate deveni pozitiv-constructivă, dacă este înlocuită de contradicţie bine gândită. Totul se rezumă, însă, la POATE căci aici nu este vorba de calcule matematice ci de comportamente umane a căror principală caracteristică este instabilitatea.

HOMO VIDENS *

Epilog - sau cum am reusit sa ucid Spiritul Craciunului

O dimineata obisnuita de Craciun ... masa in familie ... apoi ... nimic. De ce nimic? Pentru ca intreaga ratiune a Craciunului la romani parea a se rezuma la verbul ,,a manca". Dupa masa ... vid de activitate. Fiecare isi gaseste un loc confortabil in casa iar principalul obiect asupra caruia fiecare vrea sa isi manifeste monopolul este celebra telecomanda a televizorului. Asadar m-am asezat langa fratiorul meu mai mic savurand filmuletele si desenele pentru copii. Intre pauzele de filme si desene animate, goana dupa cel mai interesant canal incepe ... deodata STOP ... miscarea degetelor a intrat in slow-motion, treptat a ajuns la 0, pupilele s-au dilatat iar corpul a intrat in repaos. Gasisem intr-un final ceva ce imi acaparase interesul, desi s-a dovedit a fi o alegere proasta si ajungand in final sa suspin dupa acel film cu un copil in tara lui Mos Craciun ce tocmai incepuse inainte sa ma hotarasc sa schimb canalul. Dintre toate cele 40 de canale eu m-am oprit la ,,Gala 10 pentru Romania" difuzata la Realitatea Tv.

Aici incepe poveste ...

Sincera sa fiu nu as fi optat pentru asa ceva daca marele actor Florin Piersic nu ar fi fost in mijlocul unui discurs cum numai dumnealui stie sa rosteasca. Pentru inceput toate bune si frumoase au fost prezente pe scena persoane publice demne de admiratie, scriitori, pictori, etc. Apoi a urmat cosmarul si anume premiul la categoria ,,Cei mai admirati romani". Nominalizati : Silviu Prigoana, Mihaela Radulescu, Mircea Geoana, Calin Popescu-Tariceanu, Ion Iliescu, Andreea Marin, Teo Trandafir, Mircea Badea (dintre toti fiindu-mi cel mai simpatic) si bineinteles cine altul decat Traian Basescu. Ghiciti cine a fost castigatorul? (in caz ca nu v-ati distrus ziua de Craciun cu aceiasi emisiune). Cine altcineva putea sa fie cel mai admirat om din tara decat insusi domn' presedinte. Imediat dupa a urmat un moment de reflectie. Nu neparat din cauza ca nu ma asteptam la astfel de nominalizari, ba din contra, la aceleasi persoane m-am gandit si eu ca ar fi preferate de populatia din Romania pentru acest top, dar am stat sa ma gandesc ce personalitate admir eu cel mai mult in Romania. Am ajuns la concluzia ca nu admir pe nimeni in mod special. Imi plac anumiti actori, ii consider haiosi pe unii politicieni dar nu, nu admir pe nimeni. Insa ceea ce a mi-a dat aceiasi senzatie de flash-back din filmele de groaza au fost nominalizarile pentru ,,Tineri politicieni", mai precis o nominalizare. In acel moment mi-a venit in minte chipul femeii cu parul ravasit, ochii plini de cearcane, imbracata in camasa de noapte si fata injectata de spaima ce isi pune mainile in cap si urla. Nu retin exact locul pe care il ocupa dar era printre primele. Daca nu aveti ,,feeling-ul" care va indruma spre raspunsul corect, persoana nominalizata este chiar Elena Basescu. Nu am nimic impotriva domnisoarei Basescu sa se afirme dar NU in politica. Ii statea chiar foarte bine pe posterele cu reclame pentru acele firme renumite de imbracaminte, ii sta bine pe podium dar nu ii sta bine vorbindu-le oamenilor despre politica, nu are nici macar 1% din tehnica discursului mostenire de la tatal ei iar prezenta este mai degraba fitoasa, desi sfioasa, decat puternica si sigura. Lista a fost salvata de domnul Victor Ponta ce a fost nominalizat ,,The Winner".
Dupa aceste doua categorii am renuntat sa ma mai uit, realizand ca pierd vremea dar am ajuns la aceiasi concluzie pe care multi cetateni ai acestei tari o au sau ar trebui sa o aiba: TELEVIZORUL FACE PE OM !!!! Fiind putin atenti la nominalizari putem lesne observa faptul ca personajele prezentate in TOP nu sunt neaparat cele potrivite pentru a merita acest loc. Oamenii adevarati, cei care merita apreciati sunt, din pacate, in spatele acestora si nu vor putea ajunge niciodata apreciati la adevarata lor valoare caci oamenii de valoare nu au timp de televizor sau nu au influenta necesara pentru a aparea pe micul ecran. Haiosa sintagma totusi ,,micul ecran" caci pe cat este de mic pe atat este de influent.

P.S. daca va intaniti din intamplare cu Spiritul Craciunului ii transmiteti ca anul viitor il astept dar promit sa fiu cuminte si sa nu ma mai uit la emisiuni care sa il fac sa se sperie si sa fuga :D

* pentru ca asa m-au invatat profesorii mei la Facultate, nu trebuie sa ne insusim sintagme ce nu ne apartin, asadar trebuie sa mentionez ca titlul de HOMO VIDENS vine de la celebra lucrare, cu acelasi nume, a lui Giovanni Sartori